Al lui e chipul acela de marmură albă
pe care alunec desculţă în vis
apripile oaselor mele cresc nebănuit
şi ca o tristeţe apăsătoare
rămane în piept încărcată de frunze
o inimă
solemnă şi dulce

femei sărutate devin
urma existenţei caline
pe acea plajă din Vama Veche unde doar scoicile au rămas
îmbrăţişate-n nisip.