Ia liniştea ca pe o întristare
a sufletului plecat să nască departe
unde în clopote bat
glasurile celor răpuşi din dragoste
altarul meu ca un trup se înalţă din pietre
nisipul privirii se sfarmă dulceag
şi ardem, îngerule, ardem de dorul pribeag.
Mie mi se poate lărgi sufletul uneori/ ca o streaşină prin care ploaia se duce în pământ. RD