Netezite palmele mele cresc,
aprind făclii nebune.
Argintul iute al osului slăbit
curge încet…
Dezlipindu-se de pântec
un prunc ce nu sunt eu
şi nu eşti tu
rămâne fără nume.
Apoi nu adorm
pentru că adormirea e aproape
străină
genelor
ce-mi cresc din palme
pieziş
aprinzându-se.