Mă urc în turn şi mă arunc peste mine
Cea cu aripile despletite
Cea nascută din ţărână
Cea cu multe aripi şi cu atât de puţine mâini
În care să ţin
Despletirea.

Mă voi trezi în acea dimineaţă
Din acel oraş
În care zorii s-au spart în cioburi albe
Împletindu-ţi coroană.

Şi nimic din ce e al nostru nu e real
Şi nimic din ce e al nostru
Nu mai e aproape de noi.

Din lumina unui ciob
Îmi oglindesc privirea
Ce
Cade
Şi nu mă mai are pe mine.