Ca şi când
aerul acesta ne ţine privirea aproape
împietrită

ca şi când
piatra din care mă nasc îţi devine orbită

ca şi când braţul tău creşte pe sânul meu
ca o iederă înaltă
îmi sprijin de el tâmpla inimii
nemângâiată.

Vei fi aurora boreală,
însemnul fertilităţii,
cauza tuturor lucrurilor perene,
căutarea sinelui în mama din care te naşti.
Şi apăsarea cărnii pe piele de simţi
fără doar şi poate
ţi-e dor de un ostaş în tine
şi de o cazma cu care să-i sapi
răzvrătirea.

Fie lăudat
numele Domnului,
laptele sânului
şi catul puştii
cu care mă săruţi.

Eu sunt animalul care se
gudură la fereşti
cerând iertare
şi primind doar
lauda singurătăţii.

Scoate cuiul din piatră
şi bate-mi-l aici între ochi
să simt gândul cum curge prin el
privirea cum se înfăşoară în jurul lui
şi pe mine cum atârn toată
toată, Doamne
şi desperecheată.

Dau la spate
sentimentele ca pe nişte
unghii cu care mi-este
ruşine să-mi arăt mâinile.
Sunt o nenorocită
iese abur din tava asta
pe care mi-e sufletul
la mezat.
"O! Ia preaplin,
ia fibră, vitamine din plin!"
trec ţiganii strigând
şi toate ferestrele se închid
în faţa strigătului
şi toate buzele
în faţa sărutului.