Ghirlande

Aproape aici
ghirlandele viselor înşirate curat pe sforile
nelegate de cer, negăsite de capetele lor
plecate
ca o gravură ce-mi cere iertare neîncetat
aproape aici
nelăsatele seri peste nelăsatele gânduri
şi ca o încordată pieire, lumina spargandu-se-n toate
rânduri-rânduri…

Invers

Când poemul
devine cenuşa
unui cuvânt fragil
acea flacără neizbită
ce toarce-n ghirlande lumina

Când mie-mi
revine
aripa visului
şi bate mărunt
nelumina

Atunci ne vom ridica în cuvinte
vom deveni aripă blândă de vers
rima insăşi
va curge fierbinte
invers.

Îmi văd chipul cu jumătăţi de surâs înflorite blând
ca un braţ de flori cu zumzetul roşu contur
apanaj răzvrătit de buze strigând din obscur
răspunzând…

Şi-ţi văd chipul cu jumătăţi de priviri în ecou
ca un dulce alai de păsari rotind în căderi
măsluite sub aripa frânta a zilei de ieri
îmbrăcată-n argou…

Mai vie eram în palma unei iluzii opace
grave silabe curgeau pe-un perete mocnit
mă îmbărbătai să intru în trupul acela de stele
îmbracată sub umeri în asfinţit
niciun ceas nu curgea din ochii mei
şi niciun albastru
doar priviri se înteţeau către noapte
ca un întreg ce nu se vrea zărit.

Al lui e chipul acela de marmură albă
pe care alunec desculţă în vis
apripile oaselor mele cresc nebănuit
şi ca o tristeţe apăsătoare
rămane în piept încărcată de frunze
o inimă
solemnă şi dulce

femei sărutate devin
urma existenţei caline
pe acea plajă din Vama Veche unde doar scoicile au rămas
îmbrăţişate-n nisip.