Fără titlu

El cade despărţit de sine
îşi doreşte să fie altul mai înapoi
apoi îşi doreşte înapoi la mine, turbat
cade în ea, dispare cu durerea
ea nici macar nu ştie ca el nu e acolo
că doar pielea lui a rămas.
Miroase a struguri noi, fără sâmburi.
Ea îşi pune buzele roşii
ca vinul aşteaptă paharul
pe care el îl învârte în mână, sorbind
transparenţa.

Fără titlu

Ce se rupe în mine de nu simt nimic?
Oftatul moale al frunzelor pe caldarâm?
Aproapele meu tomnatic?
Sfârsitul zborului, al păsării?
Tropotul trezit la realitate, venind dinăuntru ca printr-un capăt?
Loveşte-mă! i-am cerut,
de o vreme nu mă mai pot aşeza în mine liniştită.

Joacă

Stau aici şi joc în picioare
Un vis nedespărţit de mine însămi.
În grabă alte trupuri vor cădea peste noi torenţial,
tăcerea fină a pielii ne va juca feste,
greu ne va veni să lăsam ochilor
rămânerea înapoi
a fericirii.

Păreri

Ce ziceţi, doamnă, despre aceste neţărmurite plângeri,
infatuate schingiuiri,
repetate pierderi de sine?
Dezlegarea de el, greutatea apusului,
undeva peste corpul meu răsfirate.
Ce ziceţi, doamnă, de eroul absurd, aproape divin
al iluziei întinse la maxim
de al singurătăţii mele preaplin?

Ea tace. Nu are timp să gândească
forfota.

Acasă

Pervazul meu înghesuit în fluturi
Răsare ca o ramură din betonul armat.
Blocul coboară cu mine câteva etaje,
el priveşte mirat.
Zâmbetul i se scurge,
obrajii îi coboară pe umeri,
inima îi iese din piept,
tot înainte!
Nemurirea sufletului plimbă un gând,
ultimul.

Povară

Mi-e dat să port povara întrebării
şi apoi mi se ia semnul întrebării de mână
ca pe un iubit orb.
Unde l-or duce?! Ce să facă cu el
monştrii care ştiu tot?!
Cocoaşa lui
era tot ce mi-a mai rămas.

Nedreptate

Din tine se rup depărtări
Când mergi,
Se umple fumul de ţigară
Cu tropot de cerc
Prin care mâna în părul meu îţi treci.
Iluzorie gura ta brodată din şoapte
Muşcă cerceii mei din cireşe necoapte.
Ne bate un soare pe umăr
Şi niciodată mai jos, în piept.
Suntem blestemaţi cu inima pe vecie,
Parcă nedrept.

Fără titlu

Înmuguresc sânii,
Liniştea curge lăptoasă,
Ceasul in jurul clipei m-a strâns
diavolesc de frumoasă.
Mă vând unui înger surd
pe o mie de galbeni:
Deodată, absurd,
îmi curge lapte din plâns,
îmi curge lapte prin vene.
Şi berzele albe nu mai aduc
nici un prunc
de frică şi lene.

Iluzie

Eu sunt singura care-am mai ramas.
Apoi
pe Arcă urcă
vreo doi
tineri îndrăgostiţi crezând că
ei sunt singurii care-au mai rămas.

Final

Aproape noapte
peste pletele toate despletite.
Periuţa de dinţi aşteaptă
să caute în noi un rest de vreme.
Colindă... colindă...
Aproape că un biciclist a devenit
bicicleta lui
iar podul acesta suplu de peste mine
e finalul de cer albastru
visat într-o pauză
la serviciu.

Poetul

În treacăt aud o călăuză
Lipăind cu paşii-i pe holul de fier.
Spre o curgere de vers, moale şi confuză
Îngerul priveşte stingher.

Nebănuită e privirea ta cautându-mă
În labirintul ochilor.
Eu zac aici sărutându-mă
Cu mine cel mai puţin foşnitor.

Vârsta dragostei

E o vârsta a dragostei în toate
Ca o mână care îşi dă jos degetele
După atâta mângâiere surdă.

E o vârsta a dragostei în toate
Gura mea rugătoare se va prelinge dincolo de sărut
Tandru îngerii se vor prelinge pe cer.

Moment

A venit momentul adevărului.
Trag linia.
Număr.

Zicea ca ar fi venit şi ea
De acolo.

Îmi vine să îmi urc caii în spinare
şi să galopez prin faţa tuturor pisicilor negre
şi a tuturor oamenilor.

Fără titlu

Peste braţele mele se ridică cerul
ca un arbore
fremătând de pasăre.
Iarna cuprinde îngheţul,
Sfâşie durerea neclintită, apăsătoare.
Patinatorii işi vor lua
Fericirea în glumă
şi vor săruta pământul,
iarba.

Fără titlu

Cu viaţa în mână să trec înnot râul
ca o durere prin iubirea ta-roată
în care sa mă-mbrac în mireasă şi să mă las fermecată.
Aşteaptă-mă-n mijloc,
în mijlocul aşteptării,
în mijlocul tău.
Uite copacii care mor.

Fără titlu

Distanţa se rupe
Fractura ei deschide durerea
(iubirea de sine nu mi-o găsesc aproape)
Dintr-un schelet de copac
Se apleacă primăvara
Ca un trup de copilă.
Peste voi toţi adierea mea
Închide cercul dezmembrat
În pieire.

Fără titlu

El mă aude cum simt fiecare aripă
născută din mine.
Răceala dimineţii se gudură,
duduitul ştrangulează ferestrele ferecate în oameni.
La ora şapte,
la fiecare etaj,
fiecare chip de femeie răzbate
oglindit prin fereastra bărbatului său.
El cade încet, se sparge, devine o uşă de sticlă mată
pe care îmi aşez pătimaş buzele
la judecată.

Aici

Vai, dar ce strig că sunt aici
Că aştept ploaia să-mi cadă pe umeri ca o realizare.
Şi ei mă caută să mă acopere cu iubirile lor
Ca nişte umbrele plimbătoare.

Mă arunc peste viaţă cu cartea deschisă ca un suflet.
Câteva cuvinte îmi cad în urmă, se sparg de asfalt.
Şi visele coboară şi-mi urcă prin vene
Foarte înalt.

Har

Nimic nu mă mai poate opri din fiirea mea.
Nici moartea, turbata, nu mă mai poate înjunghia pe la spate.
Caci eu am în spinare un junghi crescut
ca o cocoaşă,
ca o silabă,
ca o alta fiire.

Măreţie

Noi suntem foarte mari
în locul nostru ar rămane mult aer sofisticat
dacă ne-am trezi într-o dimineaţă plecând îmbrăţişaţi.
Noi suntem foarte mari, marea s-ar împerechea pe ţărm
dacă am putea scrie cu picioarele un poem în nisip.
Noi acum
suntem undeva suspendaţi
un fel de aer care aşteaptă să fie respirat
de un fel de nări care aşteaptă să se întredeschidă.

Bal

Să ne punem măştile şi să plecăm de nebuni
cu mânjii sufletului abia născuţi
lăsaţi să sugă
peste umăr am să-mi arunc gândul ca părul
împletit cu fân dulce, proaspăt precum carnea
ce imbrăcam.

Vino!

HAI-KU

Inchide-ţi telefonul!
Nu vreau să aud sufletul albinelor cântând.
Mă doare vântul în păr
şi mă doare dorul de tine
crescând.

Bunătate

Azi rup din mine o leacă
să hrănesc nişte guri străine
din acelea care
te devorează senine.
Frânturile cad în goană, se termină.
N-am ce sa mai rup.
Aşa că rup aerul împrejur
pâna ce aerul se termină
şi apoi rup şi împrejurul
cu seninătatea unui nebun
devorat de sine.

Eternitate

Niciunde nu ard mai bine
decât în tine.
Parcă ai fi plin de vreascuri!
El mă mângâie
cu frunzele lui precum mâinile
ude şi galbene
aşezate atent pe umeri.
Adormită iubirea a prins rădacini adănci
în pământul care nu mai e.

Fără titlu

Un tropăit suspect ar vrea să se surpe
Din roţile albe, înţepenite.
Oamenii işi fac semne de resemnare,
Întrebările cad secerate
Pentru a reînvia în alţii mai tineri.
Plăcerea de a fi se rezumă la iubire
Precum un cal la nechezatul meu.

Fără titlu

Nimic nu se compară cu înalţimea
pe care o iau din braţele tale
înapoi la fiinţa uscată a decăderii mele.
Deodată, apune ultimul surâs de copil
Cu ultimul joc.
Răsar eu mirată.
De ce mă îmbrăţişai,
când eu nu eram acolo?

Fără titlu

Femeile mele cu roţi în loc de picioare
Aleargă spre tine cu mine călare.
Zboară visele mele,
iar călătoarele păsări în urmă spre ele.
Limpezimea somnului, ca o sanie, lunecă.

Toate pentru fiericirea ta
în care tu dormi adânc.
O, nefericitule!

Sfârşit

Din privirea mea nu mai bate
apusul de ea orbeşte sorbit
pic cu pic,

mi-am înjunghiat mâinile
cu cuvinte,

nu mai am nicio inimă
în funcţionare,
nimic.

Început

Închide
ca să pot tâşni fară să pot fi.
El era un cer şi eu eram pasărea
care muşca din aer cu aripile atat de lacom...
ca o femeie părasită de rochii
în mijlocul ceasului deşteptător din
camera lui.
­-Doamne, trupul meu e acolo şi
m-aş întoarce să-l iau.
-Urcă atunci.

V-aţi ascunselea

Densă şi clară
privirea urlet mi se face
şi gura cu putere în sunet dă.
Sunt aici pentru că vreau şi pentru că am loc.
Fericirea de a fi mic se înteţeşte,
mijlocul mi se subtiază,
dintr-o parte ajung
aproape linie.
Aş putea să mă confund cu orizontul.