Fără titlu

El mă aude cum simt fiecare aripă
născută din mine.
Răceala dimineţii se gudură,
duduitul ştrangulează ferestrele ferecate în oameni.
La ora şapte,
la fiecare etaj,
fiecare chip de femeie răzbate
oglindit prin fereastra bărbatului său.
El cade încet, se sparge, devine o uşă de sticlă mată
pe care îmi aşez pătimaş buzele
la judecată.