Ultima scrisoare

Te urăsc
trecutule
care te rostogoleşti
înainte
să fiu.

Urare

Căluşarii, zurgălăii, bradul,
arde in noi ca o vâlvătaie Crăciunul acesta
cu atâţia Moşi Crăciuni pregătiţi
pentru posteritate.

Pielea mea toată este o închisoare
Sub un cer străveziu de păsari mort
Dar eu sunt fierul înnălbit de muguri
Abia născuţi.

Teatru scurt

Un singur om îngânând
privirea ca o iederă înaltă
hotarele unei ţări fără nume
harta unui plâns de copil
vocile noastre
în aplauze.

Lost

Naufragiaţii caută vasul
să bea din el aerul plumburiu
faţa mea faţa ta
legate de o cordelină pe care alunecă
toţi ceilalţi copii oacheşi, neştiutori.
Inima mea pluteşte
mi-e somn
mi-e somn.

Poţi să spui că privirea din clepsidră
dezmiardă timpul până la os
poţi să iei dimineţile-n râs istovit de iubire
dar nu poţi spune ce-i pe buzele oamenilor
care trec prin staţia asta de metrou
tu eşti doar unul între ei.

Element

Inspirăm respiraţii
ca o mană cerească din care ne tragem seva
stelelor.
Şi nu putem iubi mai adânc de
călcâiele noastre
pentru că ne opreşte pământul.

Nihil sine

Retrăim
marile jocuri ale omenirii
istoria
vremelnica stea căzătoare
ai cărei dinţi îi simţim pe piele
în dimineţile calde ca sânul unei femei.
Cocoşată privirea mea caută ochii tăi
mă întreb de ce se îmbulzeşte înăuntru.

Noapte bună!

E plin oraşul de felinare în noi
suspinăm
lumina căzându-ne-n palme
colindă copii la uşi închise în cor
glasul meu
sparge păsări de ziduri
Adio!
tu plângi desfăcând din cămaşa-mi de noapte
al nopţii decor.

Fugari

Cred că nu ştim ce facem aici
îmi spunea cu aripile desprinse de el
ca nişte braţe din care cresc degete lungi
zborul însuşi
hoinar.

Mauna Kea

Tu eşti un zeu pe care-l caut de mâini
înapoia mea
m-ai învăţat să ţin capul sus
şi mi s-a desprins
de mine o dată
râdeam
cu ochii tăi
m-ai învăţat să caut departele
muntele singur
neescaladat

nouă ne plouă în gură cu stele, tată

şi degetele tale le port în bocanci
cu respect.

II

Încerc aici
să mă nasc de două ori cu tine de mână
cu mama şi tata uimiţi

de-aş putea să împart sunetul în două
şi să-l aud de două ori cu fiecare ureche...

el nu vine fără sunet
uneori doar ecoul lui vine
să mă ţină de mână.

Continuare

Când mi se umple uitarea de ţărână
pot să te uit.
Eşti înapoia mea ca o continuare
de braţe rotind
ca o elice
şi mă-mpingi
O! ce mă-mpingi.

Eu

nu vreau să mă termin aici
împletesc
gânduri le fac
parte din mine
a doua piele în care mă simt
protejată.
N-aş şti să spun unde
mă voi termina
când de atâta piele
năpârlesc
precum un animal
de câteva ori pe an şi
mai cu seamă
de câteva ori...

Colecţionez răzvrătiri, nemişcări ale sufletelor schimbate curând
când îl voi întâlni voi şti
să mă recunosc
să-mi ţin numele-n palmă strâns ca un pui de pasăre
nezburată să plec din mine pe străzi unde n-am mai fost
fără să ştiu că voi fi
vreodată.

Am intrat în camera mea
obrajii mei de lac buzele
nerupte de sărut îmi strigau din urmă...
aşteaptă!
aşteaptă!
semeni cu mama te grăbeşti
derulatul de cer strânge-l simte
aerul moale căzându-ţi pe nări
asta nu e viaţă
dacă
nu te opreşti din veşnicie
o clipă.

Poate mâine

Nu ştiu să fiu
golul inimii mele bate în piept
Nu e nimeni acasă
i-am spus plecând.

Memento

Suntem patetici ne dăm
capul de nori
ne creştem noaptea cearcăne lungi ne sprijinim
singurătatea
înalţă rugi
dă mersul pe zbor
aerul cade
caii din noi
ies cu copitele-n dinţi...

Îmbrăţişare

El stă în mine încet
mă îndrăgostesc mă îndrăgostesc
de urechea mea în care torsul lui se-aude
dinăuntru
un venin înspumat
îmi cresc braţe înalte precum catargele
el vine cu mine pe mare din ochii lui curge apă
în ochii mei.

Reminder

În mine se gudură trecutul
ca o pisică neagră, adulmecând latul pervazului
pe care pasărea fusese
gustul ei tremură încă în umbră, căldura rămâne
pe buzele noastre
“carnal”
el îmi spune să simt
ruperea de trecut îmi lasă
urme adânci de bocanci
zăpada mi se topeşte pe buze
torente-torente.

Lately

Căutări adânci, regenerate, îmi înnoadă mâinile între ele
pardesiul spânzură de umeri, ca o forfotă în care se-mbracă
pielea mea albă
el îmi zâmbeşte de la o masă în umbră
muzica se scurge-n surdină, o pătează puţin
în noi nu mai credem decât nevoiţi
aşa cum franjurii covorului din sufragerie se lăsau pieptănaţi
un cuier îşi arată corpul plăpând

agăţată sunt de vise
de o vreme.

Fără haine

Tremur toata la gândul unei idei-
feminitatea mea îmbrăcată în fustă.
Îti stă capul la mine, bărbate, înfipt în trunchi.
Ma dezbraci răzgâiat, mă îmbraci la loc,
îmi e cald de atâta schimbare râzând
trupul meu.
Ascultă-mă:
aşa despuiată de toate gândurile
aş putea sa-ţi fiu
asemenea.

Prima ninsoare

El ştie totul înăuntrul pieptului meu
dincolo de ninsoare
cărarea urcă fluturi spre tâmple
în roiuri care mi se întrezăresc în ochi,
mi se transformă in privire.
El nu stie să facă,
sunt prea multe femei înăuntrul nostru.

Octombrie

Mi se întrezăreşte o lacrimă cursă din ochiul lui
pământul preschimbat în versuri deschide ghiocei peste ghiocei
mă confund cu octombrie,
iluziile ghemuite le confund, între ele,
adormite câteva păsări ne descoperă chipul
înspre lucruri.

Sunt simplă,
ignor ce se întâmplă în jur cu mine,
aş putea sa aţipesc de atâtea frunze.

Somn

Încerc un ospăţ, asezonând braţele
în jurul somnului lin.
El vine cu o visare mai adâncă decât toate lucrurile,
mai plină decât mine, chiar decât mine.
Numai pe mine mă fură
din pat,
ma fură mergând pe străzi.
Desculţi
hoinărim către mâine,
parcă ieri hoinăream către azi.

Estompare

Din ce în ce te vezi mai stins,
te stingi asemeni unei stele plecând
dintre cei vii.
Eu te las cu o ocheadă de-a mea, ultima,
sa zaci un pic în ochi ca o amintire.
Nu mai vreau sa te am înainte,
nici înapoi,
nici printre,
te-am lepădat pe veci
din fiire.

Cadenţă

Cade din înger, ca fiecare fată în rama oglinzii.
Gura îi tremură, buza paharului spune o vorbă.
Rujul scrie singur pe sticlă:
Ascult-o pe mama
ea ştie pentru că e cea mai mare
a trăit viaţa ta deja
înainte.

Imprevizibil

Încet mi se rupe de pe unde
mai apoi de pe ce
într-o mare zarvă vin stelele înapoi
diferenţa dintre eu şi mine
o simt acut
ca pe un ghimpe
fără rimel
din pleoape o geană se înfige în ochi
azi nu m-am pensat
cine ştie ce-o să se mai întâmple.

Odă

Tu nu esti, bărbatule,
Plin ca luna.
Albastru ca cerul în ochi.
Diferit de celelate lucruri aruncate în cameră.
Cărţile rânduite le tragi în suflet.
Neştirea ţi-e umblet
Ca piatra de moară.
Timpul îţi chinuie fruntea
Ca brazda pământul călduţ lovit de ghiocei.
Tu aştepţi să fi iertat de păcate
Şi ea râde
cu pântecele ei.

Fără titlu

Nu pot să mă supăr orbeşte
pe privirea mea care cade din ochi
alegând
zilele roz,
numai zilele roz.
Nu pot sa mă schimb cu mine
cea alergând peste suflet
ca înstelată, ca deşirată
din ea.
Capul, greu de un gând în plus ca o buclă,
îl ţin în palme.
Toată splendoarea gândirii, brunetă,
mi se sparge de umeri în valuri,
îmi înneacă pieptul de freamăt.
Iată, un pescăruş aşteaptă să zboare.

Fără titlu

Ea se ascunde sub o ramură de verde-nflorit.
Eu sunt victima crimelor mele.
Mi-am omorât iubirea cu stânga;
Sângerânda se dădea cu capul de suflet
Ca de un zid proaspăt văruit
de mâinile altora, neîmpreunate de culoare.
Şi când din toate zidurile răsar plină,
Ca o domniţă îmi trag rochia ancorată de tine
Din naftalină.

Fără titlu

El cade despărţit de sine
îşi doreşte să fie altul mai înapoi
apoi îşi doreşte înapoi la mine, turbat
cade în ea, dispare cu durerea
ea nici macar nu ştie ca el nu e acolo
că doar pielea lui a rămas.
Miroase a struguri noi, fără sâmburi.
Ea îşi pune buzele roşii
ca vinul aşteaptă paharul
pe care el îl învârte în mână, sorbind
transparenţa.

Fără titlu

Ce se rupe în mine de nu simt nimic?
Oftatul moale al frunzelor pe caldarâm?
Aproapele meu tomnatic?
Sfârsitul zborului, al păsării?
Tropotul trezit la realitate, venind dinăuntru ca printr-un capăt?
Loveşte-mă! i-am cerut,
de o vreme nu mă mai pot aşeza în mine liniştită.

Joacă

Stau aici şi joc în picioare
Un vis nedespărţit de mine însămi.
În grabă alte trupuri vor cădea peste noi torenţial,
tăcerea fină a pielii ne va juca feste,
greu ne va veni să lăsam ochilor
rămânerea înapoi
a fericirii.

Păreri

Ce ziceţi, doamnă, despre aceste neţărmurite plângeri,
infatuate schingiuiri,
repetate pierderi de sine?
Dezlegarea de el, greutatea apusului,
undeva peste corpul meu răsfirate.
Ce ziceţi, doamnă, de eroul absurd, aproape divin
al iluziei întinse la maxim
de al singurătăţii mele preaplin?

Ea tace. Nu are timp să gândească
forfota.

Acasă

Pervazul meu înghesuit în fluturi
Răsare ca o ramură din betonul armat.
Blocul coboară cu mine câteva etaje,
el priveşte mirat.
Zâmbetul i se scurge,
obrajii îi coboară pe umeri,
inima îi iese din piept,
tot înainte!
Nemurirea sufletului plimbă un gând,
ultimul.

Povară

Mi-e dat să port povara întrebării
şi apoi mi se ia semnul întrebării de mână
ca pe un iubit orb.
Unde l-or duce?! Ce să facă cu el
monştrii care ştiu tot?!
Cocoaşa lui
era tot ce mi-a mai rămas.

Nedreptate

Din tine se rup depărtări
Când mergi,
Se umple fumul de ţigară
Cu tropot de cerc
Prin care mâna în părul meu îţi treci.
Iluzorie gura ta brodată din şoapte
Muşcă cerceii mei din cireşe necoapte.
Ne bate un soare pe umăr
Şi niciodată mai jos, în piept.
Suntem blestemaţi cu inima pe vecie,
Parcă nedrept.

Fără titlu

Înmuguresc sânii,
Liniştea curge lăptoasă,
Ceasul in jurul clipei m-a strâns
diavolesc de frumoasă.
Mă vând unui înger surd
pe o mie de galbeni:
Deodată, absurd,
îmi curge lapte din plâns,
îmi curge lapte prin vene.
Şi berzele albe nu mai aduc
nici un prunc
de frică şi lene.

Iluzie

Eu sunt singura care-am mai ramas.
Apoi
pe Arcă urcă
vreo doi
tineri îndrăgostiţi crezând că
ei sunt singurii care-au mai rămas.

Final

Aproape noapte
peste pletele toate despletite.
Periuţa de dinţi aşteaptă
să caute în noi un rest de vreme.
Colindă... colindă...
Aproape că un biciclist a devenit
bicicleta lui
iar podul acesta suplu de peste mine
e finalul de cer albastru
visat într-o pauză
la serviciu.

Poetul

În treacăt aud o călăuză
Lipăind cu paşii-i pe holul de fier.
Spre o curgere de vers, moale şi confuză
Îngerul priveşte stingher.

Nebănuită e privirea ta cautându-mă
În labirintul ochilor.
Eu zac aici sărutându-mă
Cu mine cel mai puţin foşnitor.

Vârsta dragostei

E o vârsta a dragostei în toate
Ca o mână care îşi dă jos degetele
După atâta mângâiere surdă.

E o vârsta a dragostei în toate
Gura mea rugătoare se va prelinge dincolo de sărut
Tandru îngerii se vor prelinge pe cer.

Moment

A venit momentul adevărului.
Trag linia.
Număr.

Zicea ca ar fi venit şi ea
De acolo.

Îmi vine să îmi urc caii în spinare
şi să galopez prin faţa tuturor pisicilor negre
şi a tuturor oamenilor.

Fără titlu

Peste braţele mele se ridică cerul
ca un arbore
fremătând de pasăre.
Iarna cuprinde îngheţul,
Sfâşie durerea neclintită, apăsătoare.
Patinatorii işi vor lua
Fericirea în glumă
şi vor săruta pământul,
iarba.

Fără titlu

Cu viaţa în mână să trec înnot râul
ca o durere prin iubirea ta-roată
în care sa mă-mbrac în mireasă şi să mă las fermecată.
Aşteaptă-mă-n mijloc,
în mijlocul aşteptării,
în mijlocul tău.
Uite copacii care mor.

Fără titlu

Distanţa se rupe
Fractura ei deschide durerea
(iubirea de sine nu mi-o găsesc aproape)
Dintr-un schelet de copac
Se apleacă primăvara
Ca un trup de copilă.
Peste voi toţi adierea mea
Închide cercul dezmembrat
În pieire.

Fără titlu

El mă aude cum simt fiecare aripă
născută din mine.
Răceala dimineţii se gudură,
duduitul ştrangulează ferestrele ferecate în oameni.
La ora şapte,
la fiecare etaj,
fiecare chip de femeie răzbate
oglindit prin fereastra bărbatului său.
El cade încet, se sparge, devine o uşă de sticlă mată
pe care îmi aşez pătimaş buzele
la judecată.

Aici

Vai, dar ce strig că sunt aici
Că aştept ploaia să-mi cadă pe umeri ca o realizare.
Şi ei mă caută să mă acopere cu iubirile lor
Ca nişte umbrele plimbătoare.

Mă arunc peste viaţă cu cartea deschisă ca un suflet.
Câteva cuvinte îmi cad în urmă, se sparg de asfalt.
Şi visele coboară şi-mi urcă prin vene
Foarte înalt.

Har

Nimic nu mă mai poate opri din fiirea mea.
Nici moartea, turbata, nu mă mai poate înjunghia pe la spate.
Caci eu am în spinare un junghi crescut
ca o cocoaşă,
ca o silabă,
ca o alta fiire.

Măreţie

Noi suntem foarte mari
în locul nostru ar rămane mult aer sofisticat
dacă ne-am trezi într-o dimineaţă plecând îmbrăţişaţi.
Noi suntem foarte mari, marea s-ar împerechea pe ţărm
dacă am putea scrie cu picioarele un poem în nisip.
Noi acum
suntem undeva suspendaţi
un fel de aer care aşteaptă să fie respirat
de un fel de nări care aşteaptă să se întredeschidă.

Bal

Să ne punem măştile şi să plecăm de nebuni
cu mânjii sufletului abia născuţi
lăsaţi să sugă
peste umăr am să-mi arunc gândul ca părul
împletit cu fân dulce, proaspăt precum carnea
ce imbrăcam.

Vino!

HAI-KU

Inchide-ţi telefonul!
Nu vreau să aud sufletul albinelor cântând.
Mă doare vântul în păr
şi mă doare dorul de tine
crescând.

Bunătate

Azi rup din mine o leacă
să hrănesc nişte guri străine
din acelea care
te devorează senine.
Frânturile cad în goană, se termină.
N-am ce sa mai rup.
Aşa că rup aerul împrejur
pâna ce aerul se termină
şi apoi rup şi împrejurul
cu seninătatea unui nebun
devorat de sine.

Eternitate

Niciunde nu ard mai bine
decât în tine.
Parcă ai fi plin de vreascuri!
El mă mângâie
cu frunzele lui precum mâinile
ude şi galbene
aşezate atent pe umeri.
Adormită iubirea a prins rădacini adănci
în pământul care nu mai e.

Fără titlu

Un tropăit suspect ar vrea să se surpe
Din roţile albe, înţepenite.
Oamenii işi fac semne de resemnare,
Întrebările cad secerate
Pentru a reînvia în alţii mai tineri.
Plăcerea de a fi se rezumă la iubire
Precum un cal la nechezatul meu.

Fără titlu

Nimic nu se compară cu înalţimea
pe care o iau din braţele tale
înapoi la fiinţa uscată a decăderii mele.
Deodată, apune ultimul surâs de copil
Cu ultimul joc.
Răsar eu mirată.
De ce mă îmbrăţişai,
când eu nu eram acolo?

Fără titlu

Femeile mele cu roţi în loc de picioare
Aleargă spre tine cu mine călare.
Zboară visele mele,
iar călătoarele păsări în urmă spre ele.
Limpezimea somnului, ca o sanie, lunecă.

Toate pentru fiericirea ta
în care tu dormi adânc.
O, nefericitule!

Sfârşit

Din privirea mea nu mai bate
apusul de ea orbeşte sorbit
pic cu pic,

mi-am înjunghiat mâinile
cu cuvinte,

nu mai am nicio inimă
în funcţionare,
nimic.

Început

Închide
ca să pot tâşni fară să pot fi.
El era un cer şi eu eram pasărea
care muşca din aer cu aripile atat de lacom...
ca o femeie părasită de rochii
în mijlocul ceasului deşteptător din
camera lui.
­-Doamne, trupul meu e acolo şi
m-aş întoarce să-l iau.
-Urcă atunci.

V-aţi ascunselea

Densă şi clară
privirea urlet mi se face
şi gura cu putere în sunet dă.
Sunt aici pentru că vreau şi pentru că am loc.
Fericirea de a fi mic se înteţeşte,
mijlocul mi se subtiază,
dintr-o parte ajung
aproape linie.
Aş putea să mă confund cu orizontul.