Odă

Tu nu esti, bărbatule,
Plin ca luna.
Albastru ca cerul în ochi.
Diferit de celelate lucruri aruncate în cameră.
Cărţile rânduite le tragi în suflet.
Neştirea ţi-e umblet
Ca piatra de moară.
Timpul îţi chinuie fruntea
Ca brazda pământul călduţ lovit de ghiocei.
Tu aştepţi să fi iertat de păcate
Şi ea râde
cu pântecele ei.